Moral

- de ce nu mă pricep la viaţa în societate

Ce ne facem, unde se duce lumea asta. nu mai avem morală, respect, decenţă, etc. Na-mă studiu de caz.
Mama îmi spune să-mi “pilesc colţii” şi să-mi “rod ghearele”, că nu-mi “înghite nimeni mofturile”. La polul opus, un prieten îmi laudă originalitatea manifestată, imaginaţi-vă, prin sarcasm şi scepticism.
Colega de bancă îmi ridică în slăvi fidelitatea faţă de prieten. (Presupun că şi el e de acord.) Prin contrast, tata mă vrea mai sociabilă, stare manifestată, după el, prin flirt cu cine apuc.
Bunica îmi aminteşte frecvent că “vorba dulce mult aduce”, încurajându-mă să tac şi să las să treacă certurile. Totuşi un număr de cunoscuţi îmi recomandă să-mi apăr părerile până în pânzele albe. negre sau divers colorate.
Las o ultimă părere spre a fi dezbătută. Cealaltă bunică mi-a explicat, într-un monolog întortocheat, cât de important e să nu accept nici un cadou de la “prietenul meu de atunci”, pentru a nu mă “îndatora”. Un alt punct atins în această să-i-spunem-discuţie: să nu spun nimănui ce simt pentru ei, fie de bine sau de rău.
Acum, să mă adaptez. Nu?

acest punct de vedere nu vrea a se impune. mă fac şi eu că dau cu părerea. mai grav ar fi dacă aş da cu parul. nu de alta, dar poate că nu e acceptabil din punct de vedere social.